×

Spune NU violenţei în şcoli

Spune NU violenţei în şcoli

220 Spune NU violenţei în şcoliMai mulţi reprezentanţi ai Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” din Ploieşti şi un psiholog au răspuns ieri invitaţiei unei clase de elevi de la Şcoala “George Coşbuc”, pe care i-au învăţat cum să facă faţă unui conflict  şi care sunt faptele care constituie  contravenţii şi infracţiuni. Au avut astfel posibilitatea să conştientizeze că orice faptă de violenţă, în funcţie de gravitate, se pedepseşte cu amendă sau chiar cu închisoare. De asemenea, elevii au fost învăţaţi  unde îşi are rădăcinile violenţa. Acţiunea face parte din campania “Spune nu violenţei în şcoli”, având menirea de a stabili o punte de legătură între elevi şi oamenii legii. Unii au recunoscut că cel puţin o dată au avut de-a face cu elevi violenţi. Oamenii legii au explicat copiilor că cel mai bun mod de a rezolva problemele este discuţia şi nu violenţa, care în ultima perioadă îşi face pregnant simţită prezenţa în şcoli.

httpv://www.youtube.com/watch?v=PjcKKZbti-I

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed