Mă refer exclusiv la percepţia oamenilor de a fi foarte importanţi şi necesari măcar într-una din componentele vieţii noastre (comunitate, loc de muncă, familie,s.a.). Nu vreau prin aceasta să subapreciez minunatul articol de lengerie intimă, care se dovedeşte uneori mai trebuincios decât primii.

Hâc et nunc

Această percepţie constituie unul din factorii care ne suţine apetitul ilogic şi exagerat faţă de viaţă. Fiecare, recunoaştem sau nu, avem o viziune egocentrică asupra realităţii. Bineînţeles că intensitatea acesteia variază de la individ la individ. Unii cred că Dumnezeu a făcut umanitatea, Pământul şi tot Universul doar pentru a nu se simţii ei singuri, pecând alţii se consideră posesorii unui bilet rezervat unei elite foarte restrânse; care trebuie să sufere astăzi lipsuri materiale şi umilinţă pentru fericirea eternă şi necuprinsă în cuvinte a Paradisului. Nici autorul nu face excepţie, şi aspiră plin de speranţă la paradisul Islamic unde îl aşteaptă 70 de fecioare frumoase cu sâni rotunzi şi tari (deşi trebuie să recunosc că ar trebui să mă antrenez mai intens pentru a nu dezamăgi aşteptările, atunci când v-a sosi clipa!).

Dacă stăm insă şi analizăm cu obiectivitate, s-au succedat până la noi câteva mii de generaţii, cu miliarde de exemplare umane şi nu cred să fie 10.000 care să fie reţinute în memoria colectivă. Probabil fiecare s-a crezut important, a iubit, a urât, a făcut fapte pline de iubire sau de teribilă cruzime, şi-a creeat o lume interioară numai a sa formată din visele, sentimentele, gândurile şi percepţiile sale. Singura lume care contează, singura existentă, singura adevărată! Şi cu fiecare om, a  murit o lume  Iar cimitirele ştiute sau nu, sunt bibliotecile în veci necitite a  acestor lumi.

Dacă ne limităm doar  la această perspectivă limitată, disperată şi sentimental inutiă nouă, ne-ar umple de furie şi indignare; iar urletul nostru ar spulbera toate structurile Universului. Dacă aş avea destulă putere aş urla eu singur NECONTENIT!

Paradis islamic

Hâc et ubique

Şi totuşi, să schimbăm perspectiva! Dacă depăşim graniţele simţului comun şi ale egoului trebuie să remarcăm ceva extraordinar.

Fraţi şi surori, minunaţii mei semeni, unii dragi inimii mele, unii indiferenţi, şi cei mai mulţi (surprinzător pentru un lucrător în lumină), dragi ca ochilor sarea, câinelui lanţul şi Dracului tămâia, fără fiecare din noi UNIVERSUL NU AR FI ÎNTREG! Noi suntem sarea acestei lumi, noi suntem INDISPENSABILII! Noi, bieţi bipezi neputincioşi, destinaţi pin naştere suferinţei şi morţii, exilaţi fără speranţă într-un colţ periferic, pe o mică planetă a unei îndepărtate galaxii, chiar noi…..suntem atât de importanţi!

Şi în consecinţă, ne suntem atât de necesari unii altora. Pentru că dacă unul singur ar lipsi de la apel, în planul acesta sau în oricare din celelalte, niciunul nu am valora nimic, pentru că ………..s-ar pierde definitiv  PERFECŢIUNEA.

SURSA: http://ziarulzidul.ro