Bază de tratament redeschisă în Buşteni

127 Bază de tratament redeschisă în BuşteniCea mai veche bază de tratament din Buşteni a fost renovată şi inaugurată în prezenţa mai multor oficialităţi. Clădirea aparţine sindicatului Unitatea Liber Metrou, iar la reabilitarea ei s-a lucrat mai bine de patru ani.

Acum, baza de tratament Caraiman este modernă, dispune de 20 de camere cu grup sanitar propriu, clasificate la nivel de trei stele. „La Buşteni se întâmplă lucruri bune şi pe timp de criză. Sindicatul a finalizat o investiţie istorică, deoarece această vilă este cea mai veche bază de tratament de pe Valea Prahovei. În regimul trecut ea a funcţionat foarte bine şi foarte multe persoane veneau aici. Este un lucru extraordinar că a fost reintrodusă în circuitul turistic şi le urez succes administratorilor”, a precizat primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.

E loc și pentru turiști
Obiectivul are tradiţie în zonă şi este destinat celor care vor să se refacă. Astfel, aici se vor putea caza atât angajaţii de la Metrou, cât şi turiştii care ajung în staţiune.
Sindicatele de la Metrou mai au un complex în Buşteni, care este însă, cu circuit închis şi destinat refacerii forţei de muncă.
„Investiţia a fost începută în urmă cu aproximativ patru ani şi din fericire am reuşit să o finalizăm în acest moment. Este un activ turistic aşteptat de foarte mult timp. Am reuşit să menţinem cea mai veche bază de tratament. Ne bucurăm că am făcut această investiţie pentru salariaţii noştri, dar şi pentru toţi ceilalţi care vor să vină aici şi să se refacă”, a declarat administratorul bazei de tratament, Marian Bărăgău.
Prin redeschiderea acestui obiectiv se doreşte dezvoltarea turismului în Buşteni. De asemenea, în curând va demara modernizarea unui alt imobil din vecinătatea bazei de tratament, în care va funcţiona o sală de conferinţe, un restaurant şi o cramă. A. A.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed