Tikkun_Olam Femeie, 43 ani, București, Bucuresti, România

Dimineața m-a găsit cu dor de zăpada pe care nu am așteptat-o în zadar. În timp ce tălpile mele își fac loc în botoșii lăsați cu grijă lângă pat, îmi așez în minte orarul zilei ce tocmai începe să fie. Îmi prind părul meu cel lung într-un coc deloc studiat, rostesc o rugăciune în ebraică. Dau câinelui meu alb, mare și blănos să mănânce. O cafea mare, amară mă așteaptă în timp ce eu îmi lipesc nasul de geamul ce dă spre orașul acoperit de zăpadă. Zâmbesc. "Nu-i timp acum", îmi spun. Apoi, așezată în fotoliul meu mov, încep să subliniez atent într-un manual de Drept. "Mi-e bine așa", gândesc. Eu, manualul de Drept, câinele meu alb, mare, blănos. La amiază, bătând parcă din palme, fac o magie din Pavlova, clătite bănățene și doi ardei cuminți pe care îi prefac în shakshuka, în timp ce un jazz anume se aude în surdină. Seara mă găsește din nou în fotoliul meu mov. Un alt manual de Drept, o altă cană generoasă de cafea amară, același câine alb, mare, blănos. Când ceasul arată că este vremea, mă înfofolesc asemeni unui bebeluș și ies la zăpadă. "Abia acum este timpul", îmi spun. Zăpada îmi pare o bezea uriașă, las urmele trecerii mele. Apoi, obosiți, eu și câinele meu alb, mare și blănos ne întoarcem spre casă știind că, în curând, totul ni se va părea a fi fost doar un vis. Nu-i niciun vis. Sunt eu. Dacă poți conține sensul vorbelor mele, da, putem spera la o comunicare. Altfel...