Transgen

Sex
Femelă Intersex Mascul
Identitate de gen
Cisgen Nonbinar Transgen
Orientări sexuale/romantice
Asexualitate Bisexualitate Heterosexualitate Homosexualitate
Categorii poli
Bi-curiozitate Bisexualitate Demisexualitate Non-heterosexual Pansexualitate Poliamor Queer
Cercetări
Biologice Epigenetice Ordinea nașterii Mediu prenatal Neurostiintifice Demografia orientării sexuale Grila Klein Mediul postnatal Acceptarea persoanelor non-heteronormative Scara Kinsey Sexualitate umană Teoria queer Reproducerea la animale Sexualitatea la animale Non-heteronormativitatea la animale
Subiecte corelate
Androsexualitate Gen Gen non-binar Ginesexualitate Monosexualitate Orientare sexuală/romantică Transsexualism
Categorie

Steagul persoanelor transgender

Persoanele transgen (adaptat din engleză : transgender), sau în forma prescurtată „trans”, au o identitate de gen care diferă de cea tipic asociată sexului biologic înnăscut , numită în limbaj medical incongruență (disforie) de gen.

Genul este considerat un construct social, format din norme de imbrăcaminte, stil, manierism, și calitați de personalitate atribuite persoanelor în fucție de genul acesotra. Identitatea de gen este subiectivă, unele persoane identificându-se cu genul atribuit la naștere , acestea se numesc persoane cisgen (din engleză: "cisgender", uneori prescurtat "cis"), altele identificându-se cu alt gen, acestea se numesc persoane transgen. Unele persoane care nu se identifică cu genul lor atribuit la naștere se identifică ca genul opus acestuia, acestea fiind numite și "persoane transgen binare". Alții se identifică ca un alt gen, un amestec de genuri sau o absență a acestuia, din aceștia unii se identifică și ca transgen, și majoritatea se identifică ca și persoane nonbinare. Totuși, unele din acestea nu se identifică ca, și nu sunt transgen și/sau nonbinari, aceștia preferând alți termeni pentru a-și descrie identitatea de gen.. Se estimează că 0,2-3,5% din populația globului se identifică drept transgen sau non-binar.

Transgen nu are legătură cu orientarea sexuală. Identitatea de gen, sexul, exprimarea de gen si orientarea sexuală și romantică sunt distincte, însă pot exista combinații între acestea la un individ. Transgen nu are legătură cu persoanele care practică travesti (care e o exprimare de gen, nu o identitate de gen). Termenul este de asemenea distins de intersex, un termen care descrie oameni născuți cu caracteristici sexuale fizice "care nu intră în tiparul obișnuit al noțiunilor binare ale corpurilor masculine și feminine".

Tranziția se referă la procesul de afirmare a identității de gen a persoanei în plan social, medical și/sau legal. Este un proces complex și lung, ce variază de la persoană la persoană. Poate include:

• Tranziție socială: comunicarea identității de gen către familie, prieteni și colegi, folosirea unui nume diferit și/sau pronume noi; îmbrăcăminte diferită.
• Tranziție legală: schimbarea numelui și/sau a genului în documentele legale precum cartea de identitate.
• Tranziție medicală: terapie hormonală; și posibil (deși nu întotdeauna) unul sau mai multe tipuri de intervenții chirurgicale

Este important de reținut că a fi trans nu depinde de aspectul fizic sau de procedurile medicale. O persoană se poate numi transgender în momentul în care realizează că identitatea sa de gen este diferită de sexul care i-a fost atribuit la naștere. Este posibil ca unele persoane trans să nu simtă nevoia de a lua nicio măsură de tranziție, în timp ce altele ar putea dori să facă tranziția, dar nu o pot face din cauza costurilor, a afecțiunilor medicale subiacente și/sau a temerii de consecințe din partea familiei, angajatorilor transfobi etc. Este recomandată evitarea expresiei „schimbare de sex” și a folosirea în loc a „procedură de afirmare a genului”.

Tendințe observate

În Statele Unite, unele sondaje recente pe tineri (Gen Z și studenți universitari) indică o scădere a identificărilor transgender și non-binare începând din 2023. De exemplu, un raport din 2025 bazat pe date de la peste 60.000 de studenți arată că proporția celor care se identifică altfel decât bărbat sau femeie a scăzut de la 6,8% în 2022-2023 la 3,6% în 2025. Această tendință este confirmată și de alte analize, sugerând posibile influențe culturale sau sociale asupra prevalenței raportate, deși cauzele exacte rămân în dezbatere.

În unele țări europene, numărul trimiterilor la servicii specializate de identitate de gen pentru minori a scăzut semnificativ după introducerea unor restricții și revizuiri ale evidențelor medicale. De exemplu, în Suedia și Finlanda, după recomandările din 2020-2022 de a limita intervențiile hormonale la cazuri excepționale sau studii clinice, trimiterile au înregistrat scăderi notabile. Similar, în Anglia, după publicarea raportului Cass (2024), care a evidențiat lipsa dovezilor solide pe termen lung pentru intervențiile medicale la minori, serviciile au fost reorganizate, iar utilizarea blocanților de pubertate a fost limitată. Aceste tendințe ridică întrebări privind factorii sociali și culturali care influențează prevalența raportată a disforiei de gen la tineri.

Disforie/Incongruență de gen

Incongruența de gen este definită conform ICD 11 drept o incongruență marcantă și persistentă între identitatea de gen interioară a unei persoane și sexul atribuit la naștere, în timp ce Disforia de gen, conform DSM-5, este disconfortul produs de Incongruența de gen, fiind un efect nu o cauză. Disforia de gen adesea se diminuează odată cu parcurgerea tranziției. Termenii sunt adesea folosiți intercalat.

Identitatea de transgen nu este considerată o boală mintală. Însă, disforia de gen apare și datorită invalidării identității de transgen de către familie și/sau societate. Psihologii consideră că tranziționarea e o nevoie psiho-emoțională. Disforia de gen nu e sinonimă cu incongruența de gen. Exprimarea de gen începe după vârsta de 3 ani.

Gradul în care indivizii se simt autentici și confortabili cu aspectul lor exterior și își acceptă identitatea lor autentică se numește congruență transgenică sau congruență de gen. Multe persoane trans suferă din cauza disforiei de gen, și unele caută tratamente medicale cum ar fi terapia de înlocuire a hormonilor, operații pentru confirmarea(afirmarea) genului, sau psihoterapie. Nu toate persoanele trans își doresc aceste tratamente, iar unele nu le pot urma din motive financiare sau medicale.

Dezbateri privind tranziția medicală la minori

Tranziția medicală la minori, incluzând utilizarea blocanților de pubertate și a hormonilor încrucișați, reprezintă un domeniu controversat în medicina contemporană. Majoritatea organizațiilor medicale internaționale majore, precum Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgender (WPATH), Asociația Americană de Pediatrie (AAP) și Asociația Americană de Psihologie (APA), susțin modelul de îngrijire afirmativă, considerând că aceste intervenții pot fi benefice pentru reducerea disforiei de gen în cazuri selectate, cu evaluare multidisciplinară și consimțământ informat.

Revizuiri ale evidenței științifice

Unele revizuiri sistematice independente au evidențiat limitări în calitatea evidenței disponibile. Raportul Cass (2024), comandat de NHS England, a analizat studiile existente și a concluzionat că evidența pentru beneficiile și siguranța pe termen lung a blocanților de pubertate și hormonilor încrucișați la minori este insuficientă sau de calitate scăzută, recomandând utilizarea lor doar în cadrul studiilor clinice și o abordare mai prudentă.

Riscuri și efecte adverse cunoscute

Intervențiile hormonale pot avea efecte secundare, inclusiv scăderea densității osoase, impact asupra fertilității și posibile riscuri cardiovasculare, mai ales când sunt inițiate în perioada pubertății sub formă de blocanți hormonali. Aceste riscuri sunt recunoscute în literatura medicală și sunt luate în considerare în procesul de evaluare, și în timpul tratamentului.

Considerații etice

Dezbaterile includ și aspecte etice legate de capacitatea minorilor de a oferi consimțământ informat pentru intervenții cu efecte potențial ireversibile, având în vedere că maturizarea cognitivă completă are loc în jurul vârstei de 25 de ani.

Evoluții recente în unele țări europene

În urma raportului Cass, în Regatul Unit s-au introdus restricții asupra prescripției blocanților de pubertate în afara studiilor clinice (măsură făcută indefinită în decembrie 2024). Ca urmare, numărul de trimiteri către servicii specializate pentru minori a scăzut semnificativ, de la mii anual la aproximativ 20–30 lunar în 2025. Îngreunarea accesului la astfel de servici medicale pentru minorii transgen este criticat pentru impactul negativ pe care aceste masuri le au asupra sănătații mintale ale unui individ transgen.

Politici similare mai prudente au fost adoptate și în Suedia, Finlanda și Norvegia, unde intervențiile hormonale la minori sunt limitate la cazuri excepționale sau studii clinice.

Aceste evoluții reflectă preocupări privind riscurile pe termen lung (ex: impact asupra densității osoase sau fertilității) și capacitatea minorilor de a oferi consimțământ informat, dar rămân controversate, cu opinii divizate în literatura medicală.

Transsexual sau transgender

Unele dintre persoanele transgender care își doresc să tranziționeze prin mijloace medicale se identifică ca transexuale. Termenul transexual este mai vechi provenind din comunitățile medicale și psihologice și poate avea sens peiorativ. Este recomandată folosirea termenului doar ca adjectiv (de exemplu: persoană transsexuală) și doar dacă o persoană îl preferă.

Transgender, deseori prescurtat trans, este de asemenea un termen umbrelă ce, pe lângă oameni a căror identitate de gen este opusă sexului atribuit la naștere (bărbați trans și femei trans), mai poate include persoane care nu sunt exclusiv masculine sau feminine (persoane care sunt nonbinare sau genderqueer, incluzând identități bigender, pangender, genderfluid, sau agender), neexistând o singură definiție. Alte definiții ale cuvântului transgender includ oameni care aparțin unui al treilea gen, sau altfel conceptualizează persoanele trans ca pe un al treilea gen.

Identitatea de gen nu are legătură cu reproducerea sexuată. O persoană cisgen, transgen sau non-binară poate avea sau nu copii biologici. Sexul reproducător nu necesită o identitate de gen specifică, în timp ce reproducerea necesită doar un singur act de copulare pentru a fertiliza ovulul prin spermatozoizi. Unele persoane transgen își criogenează gameții (spermatozoizi sau ovule) pentru crearea de progenituri ulterior în decursul vieții, altele au făcut progenituri înainte de tranziție, altele nu doresc sau adoptă.

Distincțiile între termenii transgender și transsexual sunt des bazate pe deosebirea dintre gen (care e psihologic, social) și sex (care e fizic). Astfel se poate spune că transsexualitatea are de-a face mai mult cu aspectele fizice ale sexului unei persoane, în timp ce termenul "transgender" are de-a face cu genul al unei persoane, și de asemenea cu așteptările din partea societății care pot acompania anumite roluri de gen. Multe persoane transgender refuză să utilizeze pentru sine termenul de transsexual. Christine Jorgensen a refuzat în mod public termenul de transsexual în 1979 și în schimb s-a identificat în presă drept persoană transgen, zicând că "genul nu trebuie să aibă de-a face cu partenerii de dormitor, trebuie să aibă de-a face cu identitatea." Asta se referă la grija că termenul transsexual ar putea implica ceva de-a face cu sexualitatea, când de fapt are de-a face cu identitatea de gen.

Unele persoane transsexuale nu își doresc să fie cuprinse sub umbrela termenului transgender. În cartea sa Transgender, an Ethnography of a Category („Transgender, o etnografie a unei categorii”), antropologul David Valentine afirmă că termenul transgender a fost inventat și utilizat de activiști pentru a include multe persoane care nu se identifică neapărat cu termenul și spune că persoanele care nu se identifică cu termenul nu ar trebui să fie incluse în spectrul transgender. Leslie Feinberg de asemenea afirmă că termenul transgender nu este un termen utilizat pentru a te descrie pe tine însuți (pentru anumite persoane), ci o categorie impusă de către observatori pentru a înțelege alți oameni.

Programul pentru Sănătatea Persoanelor Transgender (Transgender Health Program - THP) de la Fenway Health, Boston, observă că nu există vreo definiție universal acceptată, și că există multă confuzie pentru că termeni care erau populari la începutul secolului 21 pot fi priviți acum drept jignitori. THP recomandă ca medicii să-și întrebe clienții despre terminologia pe care o preferă, și să evite termenul transsexual dacă nu sunt siguri că clientul lor este confortabil cu acesta.

Comunitatea LGBT

Vezi și: LGBT.

Simbolul transgender, o combinație a semnelor masculine și feminine, cu un al treilea braț care reprezintă persoanele nonbinare.

Conceptul de identitate de gen diferă de acela de orientare sexuală. Persoanele transgen au aproximativ aceeași varietate de orientări sexuale ca persoanele cisgen. În trecut, termenii homosexual și heterosexual erau incorect folosiți pentru a descrie orientarea sexuală a persoanelor transgen pe baza sexului de la naștere. Literatura profesională deseori folosește termeni precum atras de bărbați (androfil), atras de femei (ginefil), atras de ambele (bisexual), sau atras de niciuna (asexual) pentru a descrie orientarea sexuală a unei persoane fără a face referire la identitatea acesteia de gen. Terapeuții ajung să înțeleagă necesitatea de a utiliza termeni ce respectă identitățile de gen și preferințele clienților lor. De exemplu, o persoană care are sexul masculin atribuit la naștere, tranziționează către un gen feminin, și este atrasă de bărbați ar fi clasificată drept heterosexuală.

În ciuda distincției dintre orientarea sexuală și gen, de-a lungul istoriei subcultura gay, lesbiană, și bisexuală era deseori singurul loc unde persoanele cu identități de gen diferite de cele de la naștere erau acceptate din punct de vedere social în rolul de gen căruia simțeau că-i aparțineau, mai ales în perioada când tranziția legală sau medicală era aproape imposibilă. Această acceptare are o istorie complexă. La fel ca în lumea largă, comunitatea gay din țările vestice de obicei nu făcea diferența dintre sex și identitatea de gen până în anii 1970, și deseori percepea persoanele cu identități de gen diferite de cele de la naștere mai mult ca pe niște homosexuali care se comportau într-un mod neconformist în loc să le vadă ca pe niște persoane care pur și simplu nu se conformează cu așteptările societății în legătură cu genul lor. În plus, rolul comunității transgender în istoria drepturilor LGBT este des neluat în seamă, așa cum se poate vedea în Transforming History ("Transformând Istoria").

Dezbateri interne privind separarea LGB de TQ+

În comunitatea LGBTQ+ globală, dezbaterile privind separarea drepturilor bazate pe orientare sexuală (lesbiene, gay, bisexuali - LGB) de cele legate de identitate de gen (transgender, queer - TQ+) au câștigat teren, mai ales în țări din Vest precum Regatul Unit și SUA. Aceste discuții subliniază diferențele fundamentale între orientarea sexuală, definită prin atracție bazată pe sex biologic, și identitatea de gen, văzută de unii ca un concept mai fluid și subiectiv, care poate crea tensiuni în spații specifice sau drepturi bazate pe sex.

Grupuri precum LGB Alliance (înființat în 2019 în UK) susțin că separarea este necesară pentru a proteja interesele specifice ale persoanelor lesbiene, gay și bisexuale (LGB) argumentând că includerea persoanelor transgen, queer și alte minoritați (reprezentate de „T“ respectiv „Q+“) diluează focusul pe drepturile bazate pe orientare sexuală și poate duce la conflicte, cum ar fi în sporturi feminine, închisori sau spații exclusive pe bază de sex. Această perspectivă este împărtășită de unii activiști și feministe care văd ceea ce aceștia numesc „ideologia transgender“ ca potențial contrară feminismului tradițional, promovând o distincție clară pentru a evita confuzii legale și sociale. Totuși aceste grupuri au fost acuzate de discriminare și chiar violență impotriva persoanelor transgen. Un rol cheie în aceste dezbateri îl joacă TERF (Trans-Exclusionary Radical Feminist - feministe radicale trans-exclusionare), un termen folosit pentru feministe care exclud femeile transgen din definiția de femeie și din spații feminine, insistând că genul este determinat exclusiv biologic. Multe din acest grup preferă acum eticheta „gender-critical” (critice față de gen), considerând că „TERF” a devenit un termen folosit pentru a cenzura dezbateri legitime. Aceste poziții au dus la alianțe cu grupuri conservatoare pentru promovarea legislației care restricționează accesul persoanelor transgen în anumite domenii, argumentând că protejează drepturile femeilor și persoanelor LGB împotriva unei agende percepute ca radicală.

Deși majoritatea organizațiilor LGBTQ+ critică aceste mișcări ca fiind divizive și transfobe, susținândd unitatea sub acronimul extins pentru o luptă comună împotriva discriminării, creșterea unor grupuri care doresc această separare reflectă preocupări privind diluarea drepturilor specifice și impactul cultural al așa numitei "ideologiei de gen". În România, comunitatea rămâne momentan în mare parte unită, dar influențe occidentale ar putea stimula discuții similare în viitor. Termenul "ideologie de gen" este criticat de persoanele transgen si organizațiile care le susțin pe acestea, termenul fiind considerat extremism transfobic.

Orientarea sexuală a persoanelor transgen

În 2015, the Centrul Național American pentru Egalitatea Persoanelor Transgen (American National Center for Transgender Equality) organizat un Studiu Național despre Discriminarea Persoanelor Transgen (National Transgender Discrimination Survey). Din cele 27,715 de persoane transgen și non-binare care au participat la studiu, 21% au spus că termenul "queer" le descrie cel mai bine orientarea sexuală, 18% au spus "pansexual", 16% au spus "gay, lesbiană, sau iubitor-al-aceluiași-gen", 15% au spus "heterosexual", 14% au spus "bisexual", iar 10% au spus "asexual". Și un studiu din 2019 al persoanelor trans și non-binare din Canada denumit Trans PULSE Canada a arătat că din cei 2,873 de participanți, cu referire la orientarea sexuală, 13% s-au identificat ca asexuali, 28% ca bisexuali, 13% ca gay, 15% ca lesbiene, 31% ca pansexuali, 8% ca heterosexuali, 4% ca two-spirit, și 9% ca nesiguri sau questioning.

Problemele cu care se confruntă persoanele transgen

   Vezi și articolul:  transfobieVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Scurt videoclip guvernamental despre crimele de ură împotriva persoanelor transgender, cu subtitrări în bulgară.

Transfobia se referă la convingeri, opinii, atitudini și comportamente culturale și personale negative, bazate pe prejudecăți, dezgust, frică și/sau ură față de persoanele trans sau împotriva variațiilor de identitate de gen și de exprimare a genului. Transfobia se manifestă în diverse moduri, de exemplu, ca violență fizică directă, adresare și cuvinte insultătoare, articole media discriminatorii și excludere socială. Transfobia include și forme instituționalizate de discriminare, cum ar fi criminalizarea, patologizarea sau stigmatizarea identităților de gen și a expresiilor de gen neconforme cu norma binarității de gen.

Persoanele transgen sunt discriminate de multe ori la scară mai mare decât lesbienele, homosexualii și bisexualii cisgen și se confruntă cu o multitudine de obstacole sociale, cât și structurale în a-și realiza tranziția și a le fi recunoscută oficial identitatea, situația depinzând de țară, cât și de alți factori individuali, fiecare persoană având o experiență unică.

Multe persoane transgender au de-a face cu discriminare la locul de muncă și în accesul comodităților publice (cum ar fi mijloacele de transport în comun ce necesită legitimare) și al serviciilor de sănătate. În multe locuri, ele nu sunt protejate legal de discriminare.

Accesul la tranziție

În România, conform raportului Trans în România realizat în 2020 de Asociația ACCEPT, doar 46% din participanți trăiesc în acord cu identitatea lor de gen, în totalitate sau în mare măsură. Participanții au punctat diferiți factori ce îi împiedică să tranziționeze:

• Factori care țin de persoană:
  • Relația cu propriul corp, în unele situații în care persoana nu și-a început sau nu și-a încheiat tranziția;
  • Depresia și anxietatea pe care le trăiesc unele persoane trans;
• Factori care țin de familie și grupul de apropiați:
  • Problemele financiare și lipsa suportului din partea familiei;
  • Necesitatea acordării unor explicații dificile către familie, societate, sistemul medical și legal;
  • Opoziția părinților și încercările acestora de a „vindeca” identitatea transgender;
  • Reacția negativă a familiei (părinților sau copiilor persoanei);
• Factori care țin de societate în ansamblu:
  • Teama de opinia celorlalți, de judecățile acestora, dar și de agresiuni în public;
  • Marginalizarea și stigmatul social (transfobie și homofobie);
  • Așteptările celorlalți privind identitatea de gen și manifestările asociate acesteia (ex.masculinitate, feminitate, maternitate, paternitatea etc.);
  • Lipsa unei culturi a drepturilor omului în România;
  • Respingerea în cadrul comunității religioase;
  • Discriminarea la locul de muncă;
  • Viața într-un oraș mai mic, în care toată lumea se cunoaște.
• Factori care țin de stat și autorități:
  • Procedura dificilă, necesară pentru schimbarea numelui și a genului în România;
  • Păstrarea numelui din documente, neconcordant cu genul asumat;
  • Lipsa serviciilor medicale specializate;
  • Inaccesibilitatea terapiei cu hormoni și dificultăți în acoperirea costurilor de tratament;
  • CNP-ul și celelalte documente de identitate sau administrative care nu reflectă identitatea de gen;
  • Dificultatea de a accesa servicii medicale de calitate, chiar și în străinătate.

La locul de muncă

Persoanele transgen care își recunosc identitatea de gen la locul de muncă riscă în mai mare măsură să fie hărțuite de colegii lor și este posibil să fie nevoite să își schimbe locul de muncă. Totodată, persoanele cărora identitatea nu le este recunoscută oficial în acte le este mai greu să se angajeze, întrucât trebuie să-și explice identitatea.

Legislația UE împotriva discriminării interzice discriminarea sexuală la locul de muncă. După cum a constatat Curtea Europeană de Justiție, o persoană transgen, care a suferit o discriminare, poate fi protejată prin interzicerea discriminării sexuale, dacă a recurs sau recurge la o redefinire completă a genului. Totuși, rămâne neclar dacă alte persoane transgen (care nu au apelat sau nu sunt în curs de a apela la o intervenție chirurgicală) sunt protejate. În 12 state membre (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia și Slovacia) acest aspect este tratat ca o formă de discriminare sexuală. Totuși, de obicei, persoanele transgen nu sunt protejate în mod expres ca o categorie. Practica este, în schimb, ca instanțele naționale să le includă în aceeași categorie cu discriminarea sexuală. În 11 state membre ale UE (Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Grecia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, România și Slovenia), discriminarea persoanelor transgen nu este considerată nici discriminare sexuală, nici discriminare pe motive legate de orientarea sexuală. Este incert dacă persoanele transgen sunt protejate în vreun fel împotriva discriminării. În două state membre (Germania și Spania), această discriminare este tratată ca discriminare pe motive legate de orientarea sexuală. În două state membre există un motiv specific de discriminare. În Ungaria acesta este „identitatea sexuală”, iar în Suedia este „identitatea sau exprimarea transgen”.

Intersecția cu neurodivergența

Persoanele transgender au șanse considerabil mai mari decât restul populației să aibă diferite condiții de sănătate mintală. Într-un studiu despre legătura intre persoane trans și non-binare și autism, 14% din grupul trans au un diagnostic de autism, iar 28% manifestau comportament tipice autismului.

Transfeminitatea și Transmasculinitatea

Vezi și: Transfeminin și Transmasculin.

Persoanele transgender (în general, dar nu exclusiv) se pot identifica și ca transfeminine (prescurtat: transfem) sau transmasculine (prescurtat: transmasc). Aceste două identități sunt niște termeni din categoria identității Transgen care se referă la expresia de gen și legătura sa cu feminitatea și masculinitatea a persoanelor transgender.

Nu toate persoanele transgender se identifică ca și transfeminine sau transmasculine. De obicei, persoanelor transfeminine li s-au atribuit sexul masculin la naștere, iar la cele transmasculine li s-au atribuit sexul feminin la naștere.

Procese și acțiuni legale

În ultimii ani, numărul persoanelor care au detranzitionat și au inițiat acțiuni legale împotriva furnizorilor de îngrijire medicală de afirmare a genului a crescut, invocând adesea lipsa consimțământului informat adecvat, subestimarea riscurilor sau daune permanente cauzate de intervenții. Organizații precum Themis Resource Fund documentează și sprijină astfel de cazuri, conectând persoanele afectate cu avocați specializați în litigii legate de detransiție.

Un exemplu notabil este cel al lui Chloe Cole, o detransiționeră care a inițiat un proces în 2023 împotriva Kaiser Permanente, acuzând furnizorii medicali că au prescris blocanți de pubertate, hormoni încrucișați și au efectuat o dublă mastectomie când era minoră (între 13 și 16 ani), fără evaluare adecvată. Cole a vorbit public despre complicațiile post-tranziție și regretul său, inclusiv la evenimente asociate cu Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (HHS) în 2025.

Alte cazuri includ pe cele ale lui Kayla Lovdahl, Luka Hein, Prisha Mosley și Soren Aldaco, reprezentate de firme specializate în litigii de detranziție. Până în februarie 2025, au fost identificate aproximativ 16-20 de astfel de procese în SUA, majoritatea depuse după 2022, fără hotărâri definitive de compensații acordate de instanțe până la acea dată (unele rezolvate prin acorduri extrajudiciare). În Carolina de Nord, un proiect de lege din 2025 (H1000) propune un „Detransitioners Bill of Rights”, care extinde termenele de prescripție pentru acțiuni civile și oferă protecții suplimentare persoanelor care regretă tranziția.

Pe platforme sociale și în media, detransiționerii împărtășesc experiențe personale, susținând că ratele de regret pot fi subestimate din cauza follow-up-ului insuficient.

Vezi și

• Cauzele transsexualismului - Causes of transsexuality (en.)
• Listă de persoane lesbiene, gay, bisexuale și transgen
• Transfobie
• Transsexualism
• Hormonii prenatali și orientarea sexuală
• Mediul și orientarea sexuală
• Ordinea nașterii fraților și orientarea sexuală la bărbați
• Comportamentul homosexual la animale
• Sex
• Identitate de gen
• Transfeminitatea
• Transmasculinitatea

Legături externe

Materiale media legate de Transgen la Wikimedia Commons