Linistea, ca o coala de hârtie spintecata de vânt
Ajungem in sfarsit la Manastirea Sfantul Ioan Casian, ce pare o pasare alba din piatra, asezata din inaltul cerului direct pe teasta unui urias. Linistea suna ciudat, ca o coala de hartie spintecata de rafale rare de vant.
Lasam cele cateva alimente aduse din oras, ne inchinam in biserica si, impreuna cu fratele Ionut si nelipsitul ghid, „Ciobi“, un caine tacut si rabdator ca timpul ce curge aici, pornim la vale printr-o padurice de paducel si stejar, zdrentuita de ultima grindina, spre Pestera Sfantului.
Calcam cu grija pe lespezi de piatra netezite ca niste monezi frecate cu nisip, pe o panta din ce in ce mai abrupta, tot mai abrupta, printr-un coridor de plante uscate, spre poalele muntelui, de unde urmeaza sa urcam la vagauna unde s-a nevoit Sfantul Ioan Casian, traitor intre anii 365-435.
Sfântul care a unit Europa inaintea politicienilor
Dupa cateva zeci de minute, ajungem. Undeva, deasupra noastra, la cativa metri, intre doi pereti de stanca, se vede intrarea. Urcam doua scari de fier si patrundem in pestera. O scobitura tulburatoare si tainica precum un altar de biserica.
Fratele Ionut aprinde o candela, ne inchinam si ne rugam in gand sfantului pe care-l simtim acasa. Dupa cateva momente de tacere, ne deplasam spre nisa din stanga, ca un fel de strana, urcam cateva trepte intunecate, pe un coridor abrupt, si ajungem in camera in care se odihnea sfantul: o chilie racoroasa si uscata, unde palpaie lumina unei candele.
Aici si-a trait pustnicia Sfantul Casian care, prin vocatia sa, a unit vestul continentului cu estul, prin credinta in Hristos, cu mult inainte ca politicienii vremurilor sa-l dezbine mai intai, ca apoi, in zilele noastre, sa-i caute rostul cel de inceput. Aici si-a lasat Casian casa, iar acolo, la Marsilia, in Franta, trupul cel sfintit. Noi ne rugam aici mijlocirii lui, francezii, acolo, considerandu-l primul calugar din Galia romana.
